Ora de istorie - Carol al II-lea al Romaniei

Carol al II-lea al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Carol al II-lea
rege al României
	8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940
Încoronare	8 iunie 1930
Predecesor	regele Mihai
Succesor	regele Mihai
Căsătorit(ă) cu	31 august 1918 - Ioana Maria Valentina („Zizi”) Lambrino 10 martie 1921 - prințesa Elena a Greciei și Danemarcei 3 iunie 1947 - Elena Magda Lupescu
Urmași
prințul Mihai, mare voievod de Alba Iulia (anterior și ulterior rege)
Nume complet
Carol Caraiman de Hohenzollern-Sigmaringen
Casa regală	Casa Regală a României
Imn regal	Trăiască regele
Tată	Ferdinand I al României
Mamă	Maria a României
Naștere	15 octombrie 1893 Sinaia, România
Deces	4 aprilie 1953 (59 ani) Portugalia

Carol al II-lea, rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 15 octombrie 1893 - d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României și al soției sale regina Maria. Cunoscut și sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand și folosit de Carol după ce a fost dezmoștenit și radiat din Casa Regală a României (între 1925 și 1930), în urma renunțării lui Carol la calitatea de prinț moștenitor.
În contextul politic al vidului de autoritate lăsat de morțile regelui Ferdinand și a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a Regenței regale, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu, pe regele Mihai. Domnia sa a fost marcată în prima jumătate de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea camarilei regale, patronată de Elena Lupescu. Către sfârșitul anilor 1930, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind înlăturată constituția democratică din 1923 și desființate partidele politice, care au fost înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege.
Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit președinte al Consiliului de miniștri. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special, Carol scăpând la limită de asasinarea de către legionari, care au tras asupra trenului, dar s-au oprit la graniță. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a cochetat cu ideea de a se întoarce la cârma țării și a-și detrona din nou fiul, însă a evitat capcana întinsă de comuniști. S-a căsătorit în cele din urmă Elena Lupescu, murind în exil.
Dotat cu o inteligeță extraordinară, autor de asasinate politice, cu o reputație pătată de escapandele sale amoroase, Carol rămâne o personalitate controversată și este probabil cel mai impopular dintre cei patru regi ai României, chiar și istorici simpatizanți ai monarhiei contabilizând doar influența sa pozitivă asupra culturii printre realizările sale majore.^[1] De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Curtea de Argeș, în 2003.

Biografie

Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicție cu statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentință a Tribunalului Ilfov în 1919 dar relația dintre cei doi a continuat și ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino. Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu prințesa Elena a Greciei și Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut pe 25 octombrie 1921, prințul Mihai. Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu.
Carol a cauzat un alt scandal când a renunțat la tron în decembrie 1925. A profitat de o îndatorire dinastică, reprezentarea familiei regale la o înmormântare în Marea Britanie, pentru a rămâne în străinătate, unde s-a întâlnit cu Elena Lupescu. Întrucât a refuzat să se întoarcă, regele Ferdinand a hotărât dezmoștenirea lui Carol și îndepărtarea lui Carol de la succesiune, în favoarea fiului minor al acestuia, Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol și regina-mamă Elena au divorțat în 1928, la cererea soției. Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură și cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la București. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.

Domnia (1930–1940)

Întorcându-se în țară pe 6 iunie 1930 în urma negocierilor cu Iuliu Maniu (căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu), Carol a fost proclamat rege după două zile. El o exilează însă pe regina-mamă Elena și o aduce pe Elena Lupescu la București. Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări anti-semite și din (ianuarie 1938) prin alegerea sa a miniștrilor. Pe 10 februarie 1938 a desființat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă. Tot în 1938 a inițiat o reformă administrativă de inspirație fascistă, prin care a împărțit teritoriul României în zece ținuturi.

regele Carol al II şi Episcopul Visarion Hotin (Puiu) la sfinţirea catedralei Sfinţii Constantin şi Elena de la Bălți la 2 iunie 1935

Doi ani mai târziu, în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-germană a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. Carol și Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prințesa Elena de Hohenzollern.
Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât și în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămășițele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeș, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de principesa Margareta și principele Radu.