Cetatea Neamț

Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.

Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.

Cetatea Neamțului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004, având codul de clasificare NT-II

  

Istoric

Ipoteze privind originea cetății

Cetatea Neamţ văzută de pe drumul judeţean DJ155I

Cetatea Neamț a fost construită în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391), ea fiind menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova. ^[2]

Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru Mușat. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei lui Petru I Mușat, acestea constituind o dovadă certă că Cetatea Neamț a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă. ^[3]

Până la efectuarea acestor cercetări arheologice, istoricii au vehiculat mai multe ipoteze cu privire la perioada când a fost construită fortificația. Pornind de la informația din Bula papală din 1232 că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un castrum muntissimum, unii istorici de seamă ca A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza că Cetatea Neamțului a fost construită de teutonici, un argument în plus constituindu-l însăși denumirea cetății. Cu toate acestea, nu s-a descoperit nicio mărturie arheologică sau documentară care să susțină această ipoteză. ^[3] Într-o adăugire la letopisețul lui Grigore Ureche, Misail Călugărul vehiculează ipoteza construirii cetăților moldovenești de către genovezi: "Aflatu-s-au într-această țara și cetăți făcute mai de demultŭ de ianovedzi: cetaatea în târgul Sucévii și cetaatea la Hotin și Cetatea Albă și Cetaatea Chilii și Cetaatea Neamțului și Cetatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pământul ș-au cădzut cetaatea.". ^[4]

Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.

În anul 1395, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a întreprins o expediție militară asupra Moldovei, în scop de expansiune teritorială. După cum atestă Cronica veche moldovenească, domnitorul Ștefan I al Moldovei (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km sud de Târgu Neamț), fapt confirmat și de inscripția de pe piatra de mormânt a lui Ștefan I aflată în Mănăstirea Bogdana. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395 s-a emis un act de cancelarie "ante castrum Nempch", care constituie prima atestare documentară a cetății. ^[5]

Primul document care menționează numele unui pârcălab (comandant de cetate) datează din anul 1407. ^[2] Pârcălabii cetății făceau parte din sfatul domnesc atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cât mai ales în timpul lungii domnii a lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Dintre aceștia sunt de menționat Șandru, Stanislav Rotompan și Arbore cel bătrân.

Epoca lui Ștefan cel Mare

Zidul de est al fortului muşatin şi ruinele unui bastion construit de Ştefan cel Mare

Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Neamț nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) și Bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476) el a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m și construirea de creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze și să lovească dușmanii. Pe latura de nord a fortului mușatin s-a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase și rezistente, cu înălțimi variabile, de până la 30 de metri. Acest zid a încadrat o curte exterioară.

Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății, Ștefan cel Mare a dispus săparea unui șanț de apărare mult mai adânc și mai larg decât cel anterior, în partea de nord și nord-est a fortului. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de "curse de șobolani". ^[6]

În anul 1476, după ce învinsese oștile Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed al II-lea ("Cuceritorul") l-a forțat pe voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, să se îndrepte spre Cetatea Neamțului aflată la o distanță de 27 km de locul bătăliei. Conform legendei, mama lui Ștefan a refuzat să-l lase să intre în cetate și l-a sfătuit să se îndrepte spre nordul țării, unde să-și strângă o nouă oaste.

În timp ce Ștefan cel Mare se afla în nordul țării pentru a-și regrupa oștile, Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile Cetatea Neamțului presupunând că domnitorul se refugiase în acea fortăreață sau că măcar își deținea acolo averile. ^[7] La acel moment, pârcălab al cetății era bătrânul Arbore, care se pare că a căzut sub lovitura unei ghiulele turcești. În cetate se mai aflau și o parte din prizonierii turci din Bătălia de la Podul Înalt (1475), pe care domnitorul i-a folosit la lucrările de fortificare. ^[5]

Partea de nord-est a zidului construit de Ştefan cel Mare şi podul de acces în cetate

Acest asediu este prezentat în cronica lui Ion Neculce. Turcii și-au așezat tunurile pe dealul din fața cetății, cel mai probabil pe versantul sudic al vârfului Cerdac, și au început să bombardeze fortăreața, cauzând acesteia multe pagube. Zidurile însă au rezistat, iar un prizonier german, închis în donjon, a avut ideea să folosească tunurile contra turcilor. Ideea sa a fost pusă în practică și corturile turcilor au fost bombardate, forțându-l pe Mahomed să-și părăsească poziția. ^[8]

Asedierea cetății este menționată și într-o scrisoare din 16 august 1476 a lui Ștefan Báthory către regele Matia Corvin al Ungariei. ^[9] Alte relatări se află în "Cronica moldo-germană", unde se consemnează că "împăratul a asediat un castel cu numele Neamțul. Atunci au tras din castel în tunul cel mare și au împușcat și pe comandantul artileriei. Atunci împăratul s-a tras înapoi" ^[10] sau în cronica scrisă de vistiernicul venețian al sultanului, Giovanni Maria Angiolello (1451-c. 1525), în care asediul este descris astfel: "Făcând încercarea de a cuceri fortăreața amintită, s-au așezat șapte bombarde și în decurs de opt zile s-au făcut efortul de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau în fortăreață nu voiau să stea de vorbă și toți se apărau cu artilerie și nu le păsa de noi". ^[5]

Legenda că domnitorului nu i s-a permis accesul în cetate de către mama sa, relatată de Ion Neculce în "O samă de cuvinte", nu este adevărată din punct de vedere istoric. Mama lui Ștefan cel Mare, Doamna Oltea, murise în anul 1465 și fusese înmormântată în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana Siretului. ^[11] Pe piatra sa tombală adusă în anul 1904 la Mănăstirea Probota este următoarea inscripție: "Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4". ^[12]

Evenimente din secolul al XVI-lea

Steagul Principatului Moldovei fluturând pe turnul din colțul nord-vestic al fortului mușatin

După domnia lui Ștefan cel Mare, o lungă perioadă cronicile nu menționează evenimente importante care să se refere la cetate, amintind doar pârcălabii cetății, care-și exercitau autoritatea asupra întregului ținut Neamț.

Domnitorul Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) a dispus efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamț, solicitând printr-un document din 10 mai 1529 conducătorilor orașului Bistrița să-i trimită un zidar priceput. După fuga domnitorului în Transilvania în 1538, Cetatea Neamț și-a deschis porțile în fața oștilor lui Soliman Magnificul. ^[13]

La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, oraș fortificat și situat în nordul Moldovei, la Iași, localitate lipsită de fortificații. El a fost obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, domnitorul a incendiat toate cetățile. După cum povestește cronicarul Grigore Ureche, "Alixandru vodă făcându pre cuvântul împăratului, umplându toate cetățile de lémne, le-au aprinsu de au arsu și s-au răsipit, numai Hotinul l-au lăsat, ca să-i fie apărătură dispre leași". ^[14] Având ziduri groase, Cetatea Neamț nu a suferit distrugeri importante, arzând doar lemnăria și prăbușindu-se plafoanele care erau susținute de grinzi groase de stejar. ^[13]

Domnitorul Petru Șchiopul, în prima sa domnie (1574-1577), a inițiat refacerea cetăților distruse în timpul lui Lăpușneanu, pentru a-și apăra mai ușor teritoriul de numeroșii pretendenți la tron, veniți în Moldova cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci. ^[13]

În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotușului la 4 mai 1600 și ocupă Bacăul la 10 mai, oștile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. După cum relatează cronicarul Miron Costin, tot atunci și-a deschis porțile și Cetatea Neamț, fără a opune nici o rezistență. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană. ^[15] După plecarea lui Mihai Viteazul la Alba Iulia, la începutul lunii septembrie 1600, oștile poloneze și cazace trec Nistrul, aducându-l din nou pe Ieremia Movilă pe tronul Moldovei. Garnizoana de la Cetatea Neamțului a opus o anumită rezistență, dar fără mare succes.

Evenimentele din secolul al XVII-lea

Portalul de intrare dinspre nord-est

După cum menționează mai mulți călători apuseni în Moldova, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a reparat Cetatea Neamțului, care "a stat mulți ani părăsit". Voievodul a construit pe locul paraclisului o biserică cu hramul "Sf. Nicolae", încăperile din cetate căpătând aspect de chilioare. Lucrările au fost finalizate în anul 1646, după cum consemnează o pisanie în limba slavonă, aflată în prezent la Mănăstirea Secu. ^[16]

În perioadă de război, Cetatea Neamț a reprezentat un loc de refugiu pentru familia și averile lui Vasile Lupu. După cum povestește Miron Costin, în timpul invaziei tătarilor din 1650, Vasile Lupu "au pornitu pre doamna depreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor, pre la Căpotești, spre Cetatea Neamțului". ^[17] Tot cronicarul relatează că "la Cetatea Neamțului era toată inima avuției lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre Ștefăniță paharnicul, nepotul său, să apuce avuțiia, și, ori că n-au știut Ștefan Gheorghie logofătul de avuțiia acéia în Cetatea Neamțului, ori au stătut după lucruri care începuse și n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuțiie". ^[18]

În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, "triimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alți boieri. Și atunce, ieșind nemțâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, și cu acel agă ... Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului". ^[19]

La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: "... și punând lagum (praf de pușcă), sub zidurile cetăților le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne și cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Și astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbințelei de tot mari s-a risipit cetatea". ^[20]

Între anii 1684-1694, oștile poloneze au făcut șase campanii militare în Moldova, orașul aflat la poalele cetății fiind incendiat de mai multe ori. În anul 1686, armata poloneză condusă de regele Ioan al III-lea Sobieski a invadat Moldova, distrugând și jefuind peste tot în drumul lor. La întoarcere, un grup de polonezi și de cazaci s-au abătut pe la Cetatea Neamț, reușind să pătrundă acolo printr-un vicleșug. După cum atestă mai multe surse, cazacii au adus-o aici pe domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu și văduva lui Timuș Hmelnițchi, care se afla la moșia sa din Preutești. Tâlharii au vrut ca domnița să le arate locul unde erau ascunse averile tatălui său. Polonezii i-au tăiat apoi capul cu un topor, punând mâna pe 19.000 de galbeni. ^{[21] [22]}

În anul 1691, în timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), oastea poloneză condusă de către regele Ioan al III-lea Sobieski a făcut o incursiune în Principatul Moldovei, asediind cu acest prilej și Cetatea Neamțului.

După cum relatează cronicarul Ion Neculce în letopisețul său, "în al șesălea anu a domniei lui Cantemir-vodă coborâtu-s-au craiul Sobețichii cu oștii grele iar în Țara Moldovei (...) Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen Cotnarii păn' la Târgul Frumos, și de la Târgul Frumos iar s-au întorsu în țara lui, că era vreme de toamnă. Și atuncea, întorcându-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamțu, și-n Sucevi, în mănăstirea armenească, și-n Agapie în mănăstire, și-n Săcul, și-n Câmpul Lungu, și-n Hangu." ^[23]

Podul de acces în cetate

Asedierea cetății este prezentată și de Cazimir Sarnecki în Jurnalul campaniei poloneze din 1691 în Moldova. Conform acestuia, la 14 octombrie 1691 oastea lui Sobieski a ajuns în fața zidurilor cetății. Din cauza faptului că garnizoana din cetate a refuzat să se predea, polonezii au început "s-o atace cu mortiere și cu tunurile mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munți". Străjerii s-au apărat cu vitejie și "au ucis câțiva dintre ai noștri cu archebuzele cu cârlig și cu puștile lor de mână ienicerești". În după-amiaza acelei zile, după ce o grenadă a explodat în mâna unui locotenent (bulucbașă) și a ucis câțiva oameni, străjerii s-au predat și "au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărâ măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat".

Garnizoana moldovenească avea în fruntea sa șase căpitani; pe lângă străjeri, aici se refugiaseră și locuitori din Cotnari, Roman și Târgu Neamț. Ca arme, străjerii aveau 12 archebuze cu cârlig și 90 de puști de mână ienicerești. A doua zi, "după ce au salutat pe rege", comandanții moldoveni au fost lăsați liberi să plece unde vor. ^[24]

Dimitrie Cantemir relatează altfel acest asediu în cele două opere ale sale: "Istoria Imperiului Otoman" și "Viața lui Constantin Vodă Cantemir", consemnând că în cetate era un număr mic de plăieși, care s-au predat după patru zile de lupte, când au ieșit din cetate doar șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. ^[25]

În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea domnitorului. Constantin Duca l-a numit pe Antiohie Jora ca hatmanul; acesta a strâns o oaste și i-a atacat pe joimiri, alungând garnizoanele poloneze din mănăstirile Agapia, Secu și din Schitul Hangu. În ajutorul polonezilor a venit o oaste de mercenari moldoveni condusă de căpitanul Turculeț. Acesta din urmă a fost prins viu, dar a scăpat. ^[26]

Decăderea

Zidul nordic al fortului muşatin privit din curtea exterioară

Prin Tratatul de la Karlovitz (1699) s-a stabilit ca polonezii să părăsească cetățile și mănăstirile din Moldova, iar turcii se obligau să nu refacă cetățile din Moldova. Cu toate acestea, abia în timpul domniei lui Antioh Cantemir (1705-1707), o armată moldovenească condusă de hatmanul Lupu Costachi a fost trimisă la Suceava și la Neamț și i-au alungat pe polonezi din țară. ^[27]

În timpul războiului austro-turc din 1716-1718, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să-și extindă stăpânirea. În Moldova, domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729) rămăsese credincios Porții. Dorind să elibereze țara de turci, unii boieri printre care și stolnicul Vasile Ceaurul, un nepot de-al fostului domn Gheorghe Ștefan, a cerut ajutorul austriecilor. Un corp expediționar austriac, condus de francezul François (Ferentz) Ernaut de Lorena, a pătruns în Moldova pe la Cașin, instalându-se în mănăstirile fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Apoi, trupele austriece conduse de căpitanul Ferentz, însoțite și de moldovenii nemulțumiți sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung au pornit spre Iași. În lupta dată la 10 ianuarie 1717, sub zidurile Mănăstirii Cetățuia, moldovenii au înfrânt corpul expediționar austriac cu ajutorul tătarilor. Căpitanul François Ernaut a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț.

Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo toate bunurile prădate. În anul 1718, după ce s-a sfârșit războiul, otomanii i-au dat poruncă domnitorului să distrugă Cetatea Neamțului și Mănăstirea Miera, unde se refugiaseră austriecii. După cum relatează cronicarul Ion Neculce, "lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamțului și Miera, unde au șăzut cătanele. Și le-au stricat, iar nu foarte de tot". ^[28]

După distrugerea ordonată de domnitorul Mihai Racoviță, Cetatea Neamț și-a pierdut importanța sa politico-militară, iar procesul de degradare se accentuează continuu, prin "conlucrarea" factorilor naturali cu acțiunea locuitorilor din oraș și din împrejurimi. ^[27]

Părăsită din secolul al XVIII-lea și ignorată de domnitorii fanarioți timp de mai bine de un secol, Cetatea a intrat într-un proces accentuat de ruinare. Locuitorii din Târgu Neamț au folosit piatra din dărâmăturile zidurilor, a bastioanelor și din pilonii podului pentru a-și construi case și beciuri. ^[2]

Într-un veritabil protest în versuri ("Ruinelor Cetății Neamțu") publicat în 1834, poetul Alexandru Hrisoverghi (1811-1837) deplângea starea jalnică în care ajunsese cetatea și cerea oprirea vandalismului. Ca urmare a acestui protest, s-au luat primele măsuri de protejare a cetății. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a emis mai multe acte domnești, adresate ispravnicilor de Neamț, prin care a cerut protejarea zidurilor cu gard și punerea unui supraveghetor. Tot în timpul domniei sale, s-a amenajat și o potecă de acces către cetate. ^[27]

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Cetatea Neamț devine un simbol al istoriei glorioase a poporului român. Costache Negruzzi a descris asedierea cetății de către oștile lui Sobieski în povestirea "Sobieski și românii" (1845), Dimitrie Bolintineanu a scris în 1857 poemul " Muma lui Ștefan cel Mare", apoi au urmat și alți scriitori.

În anul 1866 Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric. În perioada 1968-1972 au fost efectuate lucrări de consolidare a zidurilor, sub conducerea arhitectului Ștefan Balș, fără a reconstrui porțiunile de ziduri prăbușite. ^[27]

Reabilitarea cetății

Turnul din colţul sud-vestic care nu a fost complet restaurat

În perioada 2007-2009, Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene prin programul Phare 2004-2006 Coeziune Economică și Socială, la care s-au adăugat fonduri alocate de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Local Târgu Neamț. Fondurile europene au fost majoritare, cele două instituții nemțene având o contribuție de 10% din valoarea lucrărilor. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost întocmite de către un colectiv condus de arhitecții Gheorghe Sion și Corneliu Constantin din cadrul Institutului Monumentelor Istorice București, iar executanții lucrărilor au fost SC Iasicon SA Iași și SC Proconsult Company SRL Pașcani. Cheltuielile de reabilitare s-au ridicat la 2,5 milioane de euro. ^[29] Pentru reabilitarea Cetății Neamțului, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) a decernat societății Iasicon SA Iași "Trofeul Calității ARACO". ^[30]

S-au realizat următoarele lucrări: modernizarea drumului de acces pornind cu strada Stefan cel Mare, strada 1 Decembrie și terminând cu Aleea Cetătii; restaurarea întregului ansamblu arhitectonic; iluminarea căilor de acces și a monumentului; construcția de noi clădiri care să satisfacă cerințele funcționale impuse; amenajarea celor trei parcări existente în apropierea cetății; alimentarea cu apă și canalizarea. ^[31]

Cetatea Neamț a fost redată circuitului turistic național și internațional la 4 iulie 2009. Au fost amenajate 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese, paraclisul etc. În unele camere este recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită. În încăperea ce servea ca închisoare se află patru manechine imaginând răufăcători, legați cu lanțuri. În lunile de după deschidere, fortăreața a fost vizitată zilnic de circa 500 de turiști, iar sâmbăta și duminica de aproximativ 2.000. ^[32]

Descriere

Planul provizoriu de vizitare al cetății

Cetatea Neamț este construită din piatră de râu (folosită atât ca elevație, cât și ca umplutură a zidurilor), din piatra de carieră (folosită la arcade, pervazuri, piloni și contraforți) și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare (pe latura de nord). În cetate se pătrundea pe o poartă ("poarta mușatină") aflată pe la mijlocul zidului nordic.

Fortul mușatin are forma unui patrulater cu laturi inegale; latura de nord are 38,50 m, latura de sud 37,50 m, latura de est 47 m și latura de vest 40 m. Zidurile sunt groase de aproape 3 m și aveau inițial o înălțime de circa 12-15 m, fiind susținute și consolidate în exterior de 18 contraforți puternici de formă prismatică, care corespund pe direcția zidurilor interioare. În cele patru colțuri ale fortului mușatin se află turnuri de apărare, care nu sunt plasate în exteriorul zidurilor, ca la cetățile Suceava și Șcheia construite în aceeași perioadă, ci încadrate direct în scheletul de ziduri.

În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări:

• pe latura de est se aflau închisoarea, monetăria, camera de provizii și cuhnea (bucătăria) - la parter și demisol, "neagra temniță", paraclisul "Sf. Nicolae", cameră de locuit, camera pârcălabului și camera domnițelor - la etaj
• pe latura de vest se aflau sala armelor - la demisol și parter, sala de sfat și judecată, o sală de trecere, un iatac și o cameră de taină - la etaj
• pe latura de sud se afla un lapidarium - la demisol și parter și o terasă - la etaj
• pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă

Încăperile din turnuri au plafoane sprijinite pe grinzi groase de stejar, iar celelalte aveau arcade boltite realizate din cărămidă. În curtea interioară se afla o fântână. Majoritatea încăperilor din cetate erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol. În mod obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni. Cetatea era vulnerabilă pe latura de nord, astfel că între zidurile cetății și Culmea Pleșului a fost săpat un șanț destul de adânc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, după cum au dovedit săpăturile arheologice. ^[6]

Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m și construirea unui zid flancat de patru bastioane semicirculare pe latura de nord a fortului mușatin. Acest zid a încadrat o curte exterioară.

Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății și amplasarea de bombarde în apropiere, Ștefan cel Mare a tăiat legătura dinspre coama dealului, de la nord, printr-un șanț de apărare. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică cu o înălțime de circa 8 m. ^[2] Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de "curse de șobolani". Intrarea în fortul mușatin se făcea printr-o poartă gotică, în arc frânt, aflată în turnul de nord-est.

Inițial, la cetate se ajungea de pe un drum care ocolea vârful Cerdacului, pe care se aflau "părcane", sub formă de șanțuri întărite cu palisade. Drumul actual a fost construit abia în anul 1834, în timpul domniei lui Mihail Sturdza.

Castelul Hunedoarei

Castelul Hunedoarei, numit și Castelul Corvinilor, al Corvineștilor sau al Huniazilor,^[1] este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

 

Istoric

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.

Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățind-ul cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul - ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate, conținutul descifrat de specialiști este Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.

Localizare

Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localității Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în orașul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii și Libertății. Vezi harta: ^[2] Geografic monumentul este situat în centrul județului Hunedoara, în partea sud-vestică a Municipiului Hunedoara, pe ultimele ramificații estice ale munților Poiana Ruscă.

În prezent

Deși este aflat încă în renovare (în septembrie 2010), castelul atrage zeci de mii de turiști anual, având 71.000 de vizitatori în prima jumătate din 2010.^[3]

Drumurile dintre Sulina şi Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din Europa

   

Canalul cu nuferi, drumul prăfuit şi poteca nisipoasă leagă Sulina de inima Pădurii Letea. În plină vară, când apele Dunării sunt retrase sub arşiţă, se observă cel mai bine cum spinările de nisip se ridică între fâşiile de pădure ale rezervaţiei. Turiştii vin atunci în număr mare, ca să vadă lianele încolăcite pe trunchiurile copacilor ori caii sălbatici, însă un alt spectacol se desfăşoară deasupra lor şi îi vrăjeşte: zborul stolurilor de pelicani, amintind tuturor de împărăţia apelor din Deltă.

 

Din Sulina, excursia la Pădurea Letea începe dis-de-dimineaţă, când raţele sălbatice încă dorm în cuiburile dintre trestii, netulburate de bărci. Ne strângem mulţi, iar ghidul se bucură. Are cui să povestească despre Dunăre şi Deltă. Pornind de pe cheiul central, barca cu motor, lăsată mult în apă sub greutatea noastră, traversează mijlocul Canalului Sulina, iese din oraş şi intră în dreapta pe un canal îngust, paralel cu ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Am intrat în stufăriş şi mergem încet. Doar câte un stârc cenuşiu ori câte o dumbrăveancă stau de veghe prin împrejurimi. Trecem pe lângă o gospodărie ascunsă în spatele unui gard, apoi pe lângă o barcă rătăcită între trestii. După trei sferturi de ceas, oprim şi coborâm pe mal, lângă un drum pietruit. Suntem în Cardon, un sat cu puţine gospodării, la care se ajunge cu maşina de la Sulina. Casele, ca oriunde în Deltă, sunt răsfirate pe pământul nisipos, în spatele gardurilor din lemn şi stuf, păzind liniştea dintre canalele de apă.

Canalul cu nuferi, drumul prăfuit şi poteca nisipoasă leagă Sulina de inima Pădurii Letea. În plină vară, când apele Dunării sunt retrase sub arşiţă, se observă cel mai bine cum spinările de nisip se ridică între fâşiile de pădure ale rezervaţiei. Turiştii vin atunci în număr mare, ca să vadă lianele încolăcite pe trunchiurile copacilor ori caii sălbatici, însă un alt spectacol se desfăşoară deasupra lor şi îi vrăjeşte: zborul stolurilor de pelicani, amintind tuturor de împărăţia apelor din Deltă

Din Sulina, excursia la Pădurea Letea începe dis-de-dimineaţă, când raţele sălbatice încă dorm în cuiburile dintre trestii, netulburate de bărci. Ne strângem mulţi, iar ghidul se bucură. Are cui să povestească despre Dunăre şi Deltă. Pornind de pe cheiul central, barca cu motor, lăsată mult în apă sub greutatea noastră, traversează mijlocul Canalului Sulina, iese din oraş şi intră în dreapta pe un canal îngust, paralel cu ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Am intrat în stufăriş şi mergem încet. Doar câte un stârc cenuşiu ori câte o dumbrăveancă stau de veghe prin împrejurimi. Trecem pe lângă o gospodărie ascunsă în spatele unui gard, apoi pe lângă o barcă rătăcită între trestii. După trei sferturi de ceas, oprim şi coborâm pe mal, lângă un drum pietruit. Suntem în Cardon, un sat cu puţine gospodării, la care se ajunge cu maşina de la Sulina. Casele, ca oriunde în Deltă, sunt răsfirate pe pământul nisipos, în spatele gardurilor din lemn şi stuf, păzind liniştea dintre canalele de apă.


Cu o maşină ca de safari, ne continuăm drumul de câţiva kilometri spre localitatea C.A.Rosetti, tăind o întindere cu ierburi uscate, prăfuită şi numită de ghid “izlaz comunal”. Doar tufişurile ţepoase şi păsările ţin piept vântului ce ridică mici vârtejuri de colb. Printre case însă, nisipurile se împacă bine cu porumbul, viţa de vie şi firele de flori proaspete. O pauză de 20 de minute ne lasă să intrăm într-o biserică albă, încă în construcţie, şi într-un magazin cu de toate, ca să luăm măcar apă înainte să intrăm în rezervaţie. Dacă nu ar fi fost gălăgia grupului nostru şi huruitul motorului de maşină, am fi avut impresia unui sat adormit ca-ntr-o poveste.


În următoarea jumătate de oră, după hurducăieli şi derapări pe nisipurile drumului, ghidul ne anunţă că am intrat în zona sudică a Rezervaţiei Pădurii Letea, protejată de către statul român încă din 1930. Din cele 5260 de hectare, doar jumătate sunt împădurite, restul fiind ocupat de dune şi depresiuni cu vegetaţie de stepă, din când în când întrerupte de pâlcuri mici de copaci şi tufişuri. Maşina noastră încalcă graniţele pădurii şi, obosită de atâta nisip sub roţi şi lovituri de crengi lungi, se opreşte la umbra unor stejari înalţi. Ne pregătim de mers pe jos, iar ghidul prinde să ne spună două cuvinte despre hasmacurile Letei, adică fâşiile de pădure ce alternează cu liniile nisipoase şi ondulate, creaţii naturale ale apelor şi vânturilor. Plopii, fagii, stejarii, frasinii, aninii şi sălciile îşi aruncă crengile spre înălţimi, însă o forţă neştiută le răsuceşte, le strâmbă şi le împiedică să ajungă prea sus, acolo unde stolurile de pelicani se rotesc din timp în timp.



Ghicim repede poteca spre o dună înaltă, dominând spaţiul deschis între două fâşii de pădure. Printre firele calde de nisip, cochiliile albe amintesc de marea îndepărtată, mai demult stâpână peste aceste locuri. Tufele de cârcel pigmentează cu roşu coama albă a dunei, rotunjită de vânturile neîncetate. Degeaba aşteptăm la înălţime, căci animalele mai rar se ivesc de printre copaci; pentru ele, e deja prea multă vânzoleală estivală. Ghidul ne povesteşte că, în afară de caii sălbatici deja celebri,  s-au aciuat pe aici câini enoţi şi chiar şacali, veniţi pe gheţurile iernii dinspre Ucraina. Căprioarele şi mistreţii ies uneori pe dune, la fel şi viperele, însă nu sub ochii turiştilor. Letea e sălbatică.



A urmat o plimbare prin pădure, pentru ca noi să putem admira în voie trunchiurile drepte, de care s-au încolăcit haotic zeci de liane lungi, aduse parcă din jungla lui Tarzan. Cu frunzele verzi şi roşii, viţa de vie sălbatică atârnă în voie de crengile stejarilor. Lipsesc de aici doar apele Dunării, ca să te poţi mişca prin Letea cu barca şi să vezi oglindindu-se toate contorsiunile pe care le pot face ramurile şi lianele. Se spune că, oriunde mergi, trebuie să laşi ceva ne-văzut, ca să ai motiv să te întorci vreodată. Noi vom căuta Letea din nou, pentru caii ei sălbatici şi pentru ascunzişurile inundate de ape.


Mai departe, maşina ne-a trasportat dincolo de pădure, spre satul Letea. Înainte de a merge la prânz, ghidul a considerat că ne-ar prinde bine o baie într-un lac din pustiu. Aşa că am oprit iar. În urmă cu ceva decenii, o inundaţie mare a săpat marginea de canal şi a dat voie unui izvor cu apă sărată să respire şi să formeze o baltă în nisipurile de aici. Drept mulţumire, localnicii au pus o cruce albastră. Lângă ea, au apărut şi nişte tufişuri, bune de umbră pentru turişti.
După-amiaza s-a sfârşit pentru noi cu o masă bogată în peşte de soi, unul trecut cu insistenţă prin zeama de legume şi smântână, altul potrivit cu mămăligă aurie şi mujdei. La desert – gogoşi pudrate, dulci precum mierea.
Din satul Letea, am plecat înapoi spre Cardon, pentru un alt drum pe ape.


La întoarcere, spre plăcerea tuturor, barca a întâlnit o deltă însorită, cu nuferii albi şi galbeni deschişi printre frunzele late. Fiindcă adâncimea Canalului cu nuferi este destul de mică, apa limpede a lăsat să se vadă cum tulpinile cu boboci se lungesc spre lumină. Delta s-a animat: cormorani, găinuşe, egrete, raţe şi broaşte ţestoase se întâlnesc printre trestii; bărcile circulă în voie, stârnind valuri mari. Liniştea Pădurii Letea pare foarte departe, iar noi ne amintim că am lăsat-o prinsă de lianele cu rădăcini în nisip.



De ştiut

● Rezervaţia Pădurea Letea face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi se află în partea de nord a acesteia, la 23 km (nord) de Sulina.

● Dintre păsările Letei merită amintite vulturul codalb, prigoria, pupăza, şoimuleţul de seară. Ghidul ne-a precizat că au fost observate recent câteva berze negre.

● Letea este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, cu o floră specifică, din care nu lipsesc zece specii de orhidee.

● Turul nostru Sulina - Pădurea Letea a durat opt ore şi a costat 60 lei/persoană, la care s-a adăugat costul prânzului –45 lei/persoană (băutura e inclusă în preţ).     

sursa: descopera.ro

Care este mesajul secret pictat de Michelangelo în Capela Sixtină din Roma? (GALERIE FOTO)

 

La vârsta de 17 ani a început să disece cadavre din cimitirul bisericii locale. Între 1508 şi 1512 a pictat plafonul Capelei Sixtine din Roma. Michelangelo Buonarroti, cunoscut în întreaga lume drept un geniu artistic cu realizări excepţionale în pictură, sculptură şi arhitectură, a fost totodată şi un foarte bun anatomist, secret pe care l-a ascuns prin distrugerea tuturor schiţelor şi notelor sale anatomice. Cu toate acestea, secretul lui a fost dezvăluit mulţumită unei analize efectuate la mai bine de 500 de ani după ce acesta a fost ascuns de ochii Papei Iulius al II-lea chiar în trupul lui Dumnezeu.

Aceasta este concluzia a doi experţi în neuroanatomie de la Şcoala de Medicină a Universităţii Johns Hopkins din Baltimore, Maryland. Cei doi experţi au analizat „Separarea luminii de întuneric”, o scenă din Facerea Lumii pe care Michelangelo a pictat-o pe plafonul Capelei Sixtine, şi au ajuns la concluzia că artistul a ascuns imaginea unui creier uman în chipul lui Dumnezeu. Cercetătorii afirmă că pictura lui Michelangelo este o reprezentare foarte precisă a creierului uman, a măduvii spinării şi a trunchiului cerebral. Frank Meshberger, primul medic care a identificat asemănările dintre reprezentarea lui Dumnezeu şi creierul uman, afirmă că Michelangelo a împrejmuit Divinitatea cu acel „giulgiu” similar creierului uman pentru a sugera că Dumnezeu îl înzestra pe Adam nu doar cu viaţă, ci şi cu inteligenţa supremă de care dau dovadă oamenii.

Michelangelo a pictat plafonul Capelei Sixtine în patru ani, realizând imaginile dinspre est spre vest, începând de la intrarea în capelă şi încheind deasupra altarului. Ultima scenă pictată îl reprezintă pe Dumnezeu care separă lumina de întuneric. În această regiune cercetătorii au descoperit că Michelangelo a ascuns trunchiul cerebral, nervul optic şi ochii.

Criticii de artă şi istoricii au fost surprinşi de anumite nereguli anatomice în modul în care Michelangelo a înfăţişat gâtul lui Dumnezeu în această scenă şi de modul ciudat în care era luminată această regiune. Suk şi Tamargo afirmă că nu este vorba de erori, ci de un mesaj ascuns. Cei doi experţi afirmă că în nicio altă pictură nu se mai găseşte această greşeală anatomică a gâtului uman, iar dacă imaginea aceasta este suprapusă peste o fotografie a unui creier uman văzut de jos, liniile de pe gâtul lui Dumnezeu se potrivesc exact cu trăsăturile creierului nostru. Cercetătorii spun că nervii optici sunt reprezentaţi exact în aceeaşi manieră în care au fost ilustraţi de Leonardo da Vinci în 1487. Da Vinci şi Michelangelo au trăit în aceeaşi perioadă, fiecare dintre artişti cunoscând opera celuilalt.

Cei doi experţi în neuroanatomie concluzionează că „Michelangelo a îmbogăţit această pictură ce-l înfăţişează pe Dumnezeu cu imagini ascunse ale creierului, celebrând în acest mod nu doar gloria lui Dumnezeu, ci şi gloria celei mai magnifice creaţii ale Sale”.

Alţi experţi lansează o altă ipoteză în ceea ce priveşte sensul acestor mesaje secrete. Nu este un secret faptul că relaţia lui Michelangelo cu Biserica Catolică a devenit încordată spre finalul vieţii sale, când artistul a ajuns să deteste opulenţa şi corupţia din Biserică. De altfel, în capodopera sa Michelangelo şi-a pictat chipul în două locuri, în ambele fiind torturat. De aceea, unii experţi afirmă că mesajul ascuns nu este faptul că Dumnezeu i-a dat inteligenţa lui Adam, ci că inteligenţa şi organul trupesc ce o face posibilă permit oamenilor să ajungă la Dumnezeu fără ca această relaţie să mai fie intermediată de Biserică.

Este posibil să nu aflăm niciodată adevăratul motiv pentru care Michelangelo a inserat reprezentarea creierului uman în capodopera sa, ce combină arta, religia, ştiinţa şi credinţa într-o operă artistică provocatoare şi uluitoare.

Surse: Neurosurgery, Scientific American descopera.ro

Istorie..trecut, prezent: Illuminati

Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune "liber" nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri. Dar daca este adevarat?

In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca "Puterea" acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei "fabrica" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat "terenul de lucru" al stapanilor din umbra. Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce "valul" de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

Totusi, succesul lor mondial nu se bazeaza pe politica lor inteligent - diabolica, cat pe inertia si superficialitatea marilor mase de oameni din intreaga lume, care inghit tot ce li se serveste drept viata zilnica si realitate palpabila. Mase de oameni care se lasa docil conduse precum o turma de oi de peste 6 miliarde de capete... Li se spune Illuminati, dar nu va ganditi ca vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituala. Nici pe departe. Termenul le-a fost atribuit mai degraba din frica si obedienta. Nu apar niciodata in mass-media mondiala din simplul motiv ca ei o detin si o controleaza. Daca vine vorba despre ei, acesta se face intr-un context pozitiv sau cel mult neutru. Averile lor sunt incredibile, intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile "Forbes" nu sunt decat niste simpli baieti de mingi pe langa cei care detin adevarata putere consolidata prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari.

Diavolul din desert si inceputul conspiratiilor
Istoria oficiala aminteste gruparea Illuminati drept o organizatie oculta care a luat nastere undeva in anul 1776. Adevarul este vechi de mii de ani. Cu mult inainte de aparitia Masoneriilor sau a oricarei organizatii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiratie al carei scop final era dominarea intregi lumi. Intr-un ungher de la marginea civilizatiilor Sumerului si Mesopotamiei, lua nastere asa numita Fratie a Sarpelui. Inainte de aparitia religiilor monoteiste, cei grupati in Fratia Sarpelui oficiau un cult in care il venerau pe Cel Rau, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe aceasta planeta. Liderii acestui cult de origine sumeriana isi spuneau ei insisi Iluminati, deoarece in cadrul ritualurilor primeau lumina cunoasterii direct de la stapanul lor din Intuneric…Au strabatut astfel veacurile fara sa fie detectati de nimeni. Au privit din umbra nasterea si decaderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, raspandirea Crestinismului si Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, aparitia prafului de pusca si al Renasterii.

Au decis sa actioneze de abia in seara zilei de 1 mai 1776, cand germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda in oraselul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut intr-o manastire iezuita iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic in cadrul Universitatii din Ingolstadt. In anul 1770 a fost contactat de catre creditorii sai care apartineau casei Rotschild, pentru a fonda organizatia Iluminatilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevaratii Illuminati din deserturile mesopotamiene, care decisesera sa actioneze. Mai multe amanunte despre acel moment nu se cunosc pana in prezent la nivelul marelui public. Organizatia a recrutat pentru inceput o serie de militanti liberi cugetatori, secularisti si republicani recrutati din Marea Loja Masonica a Germaniei. Alarmati de activitatile lor subversive care vizau in primul rand eliminarea monarhiei de pe continentul european, autoritatile bavareze au crezut ca au distrus ordinul in anul 1785.

Se inselau amarnic, nu reusisera decat sa aresteze cativa membri neimportanti. Iluminatii bavarezi erau organizati precum cercurile din interiorul altor cercuri, intr-o structura similara cumva cu a foilor de ceapa. Daca initiatii se dovedeau demni si discreti in pastrarea secretelor transmise, puteau avansa intr-un cerc mai mic, unde cunosteau secrete mai importante. Astfel, varfurile au fost neafectate de lovitura primita din partea autoritatilor bavareze, fiind libere sa se refugieze in Elvetia. Istoria neconventionala si neoficiala le atribuie crearea celor mai importante revolutii care au schimbat irevocabil fata lumii. Revolutiile Americana, Franceza si Bolsevica nu au fost deloc niste miscari social-politice, cat au fost niste planuri precise, organizate pana in cel mai mic detaliu. Totusi a existat o mica scapare. In anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi strabatea calare distanta intre Frankfurt si Paris. Providenta a facut ca acesta sa fie traznit in timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut in cercurile oculte sub numele de "Noul Testament al Satanei". Primul punct al documentului continea o serie de directive uimitor de actuale:

"Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de suprematia asupra opiniei publice. Atfel se poate provoca atata vrajba, indoiala si pareri contradictorii, incat oamenii de rand nu se pot orienta in acesta harababura si sunt convinsi ca este mai bine sa nu aiba vreo opinie personala cu privire la politica. Trebuie aprinse si atatate pasiunile poporului. In acest scop, trebuie creata o literatura murdara, facila, lipsita de spirit si dezgustatoare. Mai departe tine de datoria presei sa demonstreze neputinta non-Iluminatilor in toate domeniile activitatilor umane."

Nobilimea Neagra are Mafia la degetul mic
Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor ecrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei Nobilimi sau Aristocratii Negre. Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscuta perioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.

Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea "Bloodlines of the Illuminati", enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana. Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.

Evenimentele s-ar fi intamplat in urma unei marii victorii a unor triburi nomade de origine asiatica din zona Volgai asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat dupa batalie, viitorul imparat bizantin, Constantin al V-lea, s-a casatorit cu o printesa din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul imparat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum si Papa Pius al XII-lea au facut parte la randul lor din Aristocratia Neagra. Cultul lor era de sorginte satanista, evidentiat prin practici avansate de magie neagra. La o privire mai atenta, reiese ca aceste metode de magie neagra sunt la originea tuturor tehnicilor de influentare si manipulare a maselor de oameni. Aceasta in ciuda faptului ca imensa masinarie de propaganda oficiala se ascunde sub motive asa-zis stiintifice, in care declara ca Diavolul nu exista, iar religiile nu sunt altceva decat o forma de misticism sub care se ascund oamenii saraci cu duhul. "Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune ca el nu exista", spune o maxima a inteleptilor crestini…

Aceeasi masinarie de propaganda cu orientare "stiintific-atee" a avut grija sa indoctrineze societatile vestice inca din anii '50-'60, cu ideea ca nu exista forte supranaturale si fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decat un derizoriu fenomen de circ si variete.

Ce vor de fapt Illuminati?
Majoritatea covarsitoare a cercetatorilor si autorilor din domeniul istoriei neoficiale si teoriilor conspirationiste, cad de acord in privinta faptului ca Illuminati lucreaza pentru indeplinirea unei adevarate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondiala este formata de fapt din mai multe etape de oranduiri sociale care isi succed una altora pana in momentul in care absolut toti oamenii vor fi controlati, insemnati si folositi dupa bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima forma a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea in care Illuminati vor restrange numarul oamenilor de pe planeta de la cateva miliarde la cateva milioane. In acest scop vor crea razboaie, crize alimentare, noi boli si virusuri fara leac.

Toti cei care au studiat motivele si principiile stapanilor lumii vizibile, cred ca aceasta este directia in care vor "evolua" lucrurile in viitorul apropiat… Cat de mult adevar exista in aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranta. Tot ce se poate spune este ca situatia mondiala se va precipita dramatic in urmatorii 10-20 de ani. Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul pacatelor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba in ultima instanta decat de o traire inferioara izvorata din frica si mandrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societatii sa-si controleze, abuzeze, foloseasca si minta semenii aflati intr-o stare de vulnerabilitate si inferioritate. Traire care, din pacate, a devenit o trasatura de caracter definitorie pentru specia umana din prezent.

Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care si-au dedicat viata studierii celor care ne conduc planeta:
-Iluminatii nu ar fi reusit totusi sa ajunga atat de puternici daca oamenii nu s-ar fi lasat folositi si nu le-ar fi permis sa le controleze destinele…